duminică, 19 iunie 2011

Medalia "Bărbăţie şi credinţă"?

Am descoperit că în sistemul naţional de decoraţii al României există o medalie care se cheamă „Bărbăţie şi Credinţă”.

Asta deşi de mai bine de 10 ani încoace admiterea în instituţiile militare de învăţământ se face fără discriminare între femei şi bărbaţi. Asta deşi există femei care servesc în armată, iar unele au fost sau sunt acum pe frontul din Afganistan...

Ar putea să-i zică "Vitejie şi Credinţă", însă şi faţă de cel de-a doilea termen am reţineri. Se referă la credinţa religioasă? Dacă da, atunci nu are ce căuta în titulatura unei decoraţii într-un Stat laic, un Stat în care aprecierea meritelor nu ar trebui să aibă de-a face cu opţiunea religioasă, la fel cum n-ar trebui să aibă de-a face cu sexul persoanei.


4 comentarii:

Amalia spunea...

Tudorina, voi nu faceti un mic lobby ca feminismul sa se predea in scoli? NU crezi ca e necesar? La fel si cu educatia sexuala...E incredibil ca la noi in scoala sa nu se vorbeasca de o valoare culturala atat de mare precum feminismul.

Tudorina spunea...

Amalia,multe ar fi de făcut.
Momentan, îmi cer scuze, dar eu lucrez la lucrarea pentru dizertaţia la master şi nu am timp de nimic.:(

Dak spunea...

Dacă este pe subiectul relaţiilor de gen, cum presupun, m-aş bucura să o şi publici. Succes, aşteptăm să revii.

Tudorina spunea...

Mersi, Dak! Revin în curând.