duminică, 28 noiembrie 2010

„Spune NU violenţei împotriva femeilor” – campania Centrului FILIA la metrou

Dacă vreţi să vedeţi imagini filmate de la campania noastră de la metrou cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor, mai jos, la finalul articolului, puteţi vedea un filmuleţ excepţional făcut de Valeriu Antonovici, colaboratorul nostru, care ne-a surprins în detalii evenimentul.

Câteva cuvinte despre ce am făcut joi la metrou. Ne-am strâns în jur de 60 de persoane, membri şi voluntari ai Centrului FILIA. Fetele au fost machiate pentru a părea victime ale violenţei. Machiajul a ieşit incredibil de realist, mai bine decât ne-am aşteptat. Apoi ne-am îmbrăcat cu tricouri personalizate cu semnul rutier „interzis” în interiorul căruia se putea citi „violenţa împotriva femeilor”. Pe spate, fetele au purtat mesajele „nu am căzut pe scări” şi „nu m-am lovit de uşă” (cu trimitere la motive inventate de femeile bătute pentru a ascunde adevărata cauză a rănilor), precum şi mesajul pozitiv „rup tăcerea”. Pe tricourilor purtate de băieţi mesajul pe spate a fost „eu nu lovesc o femeie, tu?”.









Mai multe fotografii aici.
.

Am împărţit pliante despre fenomenul violenţei asupra femeilor, precum acesta (faţă-verso):




Reacţiile trecătorilor au fost de tot felul. Unii ne-au privit admirativ şi chiar au intrat curioşi în vorbă cu noi, mai ales femeile. Ni s-au făcut confesiuni despre violenţa pe care o suportă din partea soţilor şi s-au plâns de lipsa de alternative reale pentru a scăpa de calvar. Cineva ne-a aplaudat de sus de pe culoarul spre pasajul dintre peroane. Au fost fete care, fără să ne cunoască, ni s-au alăturat şi au împărţit pliantele noastre trecătorilor. Am fost filmaţi cu telefonul mobil de călători din trenurile în mişcare. Acestea au fost câteva din reacţiile pozitive.

Dar am avut parte şi de reacţii mai puţin prietenoase. Unii trecători bărbaţi nu s-au jenat să se arate violenţi verbal faţă de noi. S-au "oferit" să ne facă rănile de pe faţă pe bune. Ni s-a spus că femeile merită bătute din când în când ca să ştie unde le e locul. Bărbaţi în toată firea ne-au trimis la plimbare, să ne vedem de treburile noastre. Unul a ţinut să ne explice cum îşi bate el nevasta acasă, cu o aşa mândrie în vorbele lui de-am rămas perplexe. Unii băiețași s-au forţat să râdă cât mai tare şi comenteze cu ură felul cum eram machiate. Asemenea reacţii din partea unor reprezentanţi ai sexului masculin ne-au demonstrat că există o mare, mare problemă şi cu atitudinea publică faţă de violenţa asupra femeilor. Din cauză că nu există o condamnare publică fermă a comportamentului violent asupra femeilor, nu e o raritate, se pare, să dai în România peste bărbaţi care recunosc că sunt adepţii folosirii violenţei. Sunt o multitudine de bărbaţi care nu se feresc să minimizeze efectele actelor violente asupra femeilor prin atitudini de genul „ei, ce dacă o mai altoiesc din când în când, îi trece” sau nu se sfiec să-şi manifeste controlul şi dominarea, de genul „ce, are impresia că face ce vrea ea?”.

.

Filmuleţul de mai jos ne-a plăcut tare mult:

joi, 25 noiembrie 2010

MĂRTURII: "Un alt caz de violenţă domestică"

Autoare: Alice Iancu



Cand intri in contact cu violenta domestica, ca martora, esti revoltata. Te enervezi, tipi, gesticulezi, debitezi clisee de genul “Cum e posibil asa ceva?”. Hotarasti ca ceva trebuie facut, pentru ca realitatea din fata ta, pe care nu poti sa o eviti, o resimti pana in stomac. Ti-ar placea sa crezi ca asisti la ceva complet neobisnuit, rar si in fata caruia toti si toate ne cutremuram. Uite ca nu! As fi vrut sa pot numi acest editorial “Un caz exceptional de violenta domestica”, dar violenta domestica nu este o exceptie, daca prin exceptie intelegem o raritate. In 2009 aproape 12.500 de cazuri au fost sesizate autoritatilor. O suta de femei au murit. Intr-un an. De care stim. Faceti socoteala tranzitiei.

O femeie victima a violentei domestice pe care o cunosc nu a murit. Ca multe altele a trebuit sa isi infrunte ani de zile agresorul in propria casa. Agresorul era sotul ei. Aveau copii impreuna, multi copii: zece. O femeie si zece copiii au trait ani de zile supravegheati (nu puteau iesi din casa fara permisiunea “stapanului”), umiliti, injurati, batuti. Vecinii din curtea comuna ii mai evitau, ii mai ajutau, mai chemau Protectia Copilului sau Politia. Cand parintii mei s-au mutat in curte deja situatia devenise parte din peisaj. A fost chemata Protectia Copilului. De multe ori. S-a mers in audienta. As vrea sa stiu daca exista vreun test minim de bun simt si inteligenta pentru angajatii de la nivelul cel mai jos pana la cel mai sus al acestei institutii. Cei care s-au sesizat au fost intrebati pe rand „Dar ce legatura aveti dvs cu ei?” (cu iritare), „In ce calitate veniti dvs in audienta ?” (cu tupeu) si alte variatiuni din aceeasi tema. Au fost chestionati martori de fata cu agresorul (am un emoticon la messenger care isi smulge parul din cap. Asta ar fi mers aici). Femeia in cauza intelesese de ceva ani: ca nu o ajuta nici o institutie. Ca Protectia Copilului si Politia vin si pleaca, ea ramane si ea indura bataile. Martorii intelesesera si ei: ca daca era confruntat, agresorul nu facea decat sa isi inteteasca atacurile asupra sotiei si copiilor cu varste de la 3 la 16 ani.
Dupa luni de zile de susotit cand „stapanul” nu era acasa, de indemnuri, sfaturi si incurajari, femeia a fugit. Ajutata de o vecina sa scape de supravegherea propriilor copii (care aveau ordin de la stapanire sa nu o scape pe mama din ochi) a fugit, luand cu ea doar vanataile si buletinul. Cu 10 copii nu avea unde fugi, statul nu a considerat ca bugetul poate fi impovarat cu adaposturi pentru femei ca ea. A depus plangere la Politie. A obtinut un certificat medico-legal. Acum toata curtea pandea de dupa perdele sosirea reprezentantilor maritei institutii. Macar sa il interogheze. Nu pot sa-l tina macar o zi? Sa vedem cum ne organizam. Cum scoatem copiii? Bazaiau intrebarile in asteptare. Au fost sunate ONG-uri “Nu, nu puteti scoate agresorul din casa” raspundeau ei. Noi eram stupefiati in fata propriei neputinte. Ne-au sfatuit, ne-au indrumat catre consiliere. Cum sa ramana agresorul in casa? Existau dosare groase la Protectia Copilului, existau plangeri la Politie, existau certificate medico-legale: cum sa nu il poti scoate din casa?? Toata lumea ciulea urechile pentru a auzi cel mai mic tipat. Sa nu bata copiii. Femeia suna zilnic si implora vecini si prieteni sa pazeasca copiii. Toti asteptam Politia.
Prima nu a venit Politia, a venit Salvarea. Chemata pentru un copil umplut de vanatai, lovit in rinichi, care abia mai putea plange. O cheama Sofia si are 6 ani. Mama a fugit la spital unde a ramas sa o ingrijeasca. Personalul medical a pus rezerva copilului sub observatie. Sa nu vina tata. A fost depusa alta plangere la Politie. Alt certificat medico-legal. Alta sesizare la Protectia Copilului. Reprezentantii Politiei de data asta au binevoit sa apara. Tarandu-si picioarele. Cu sictir. Au fost intrebati de sesizarea anterioara. Ne-au si raspuns “ Nah, noi nu am deschis dosar atunci. Stiti cum sunt astia, se cearta, se impaca...trebuie sa depuneti si dvs declaratii ca martori” “Depunem” “Dar stiti, trebuie sa veniti sa le scrieti” “Venim” “Dar stiti, dureaza”. Mama era cu copilul batut in spital. Pentru 2 copii se gasise un adapost temporar. Tatal tipa ca este o inscenare si patrula prin curtea spitalului. Cand a trebuit externata Sofia mama ei nu stia pe unde sa iasa. Nimeni nu dorea sa ii arate alta iesire din spital. Prietene si vecini navaleau cu sfaturi. Sa se impace. Pentru copii. Sa se linisteasca. Sa se inteleaga si ei bine.

Povestea e lunga. Protectia Copilului si Politia au mai aparut episodic. Rezolvarea a fost metafizica: dupa atata abuz de alcool si tigari agresorul a decedat. Acum ce sa spun “Dumnezeu sa-l odihneasca”?” Dumnezeu sa-l ierte”? Multi n-au spus nimic. Au ramas in urma lui zece copii cu probleme, unele foarte grave, de sanatate. Cu un comportament agresiv, neincrezator si temator. Cu mania de a-si supraveghea mama. Care plang, dupa tata, pentru ca era ... tata. A ramas o femeie depasita de situatie, penduland intre frica si furie. Acum se incearca repararea a ce se mai poate. Poate consiliere. Buletine pentru copiii mai mari. Ochelari pentru altul. Medicamente pentru fata mijlocie.

Nu stiu cu ce au ramas persoanele care si acum sunt alaturi de familia asta: vecini, prieteni, rude. Stiu cu ce am ramas eu: cu o sila imensa fata de “institutiile abilitate”. Fata de functionarii care se uitau de sus la o femeie saraca, care vorbea cu ei in timp ce se uita in jos si isi frangea mainile. Deseori mi-am dorit sa ii scuip drept in fata. Fara metafore, fara amabilitati. Am ramas cu un dispret profund fata de autoritati care urla despre “siguranta statului”, in timp ce siguranta propriilor cetatene nu este minim asigurata. Mi-am dorit sa rup in bucati bugete care ne dau fantani arteziene, borduri si separatoare in trafic, dar nu pot asigura siguranta in fata unei agresiuni evidente. Mi-am dorit sa iau la palme toti binevoitorii si binevoitoarele care indemnau la impacare si armonie de dragul copiilor, pentru familie. Vanataile, frica, privirile alea de oameni incoltiti, oase rupte, astea toate nu se “impaca”. Astea se opresc. Se pedepsesc. Punct.

N-am o mare fraza de final, am tot cautat-o.


________

Articol preluat de pe site-ul Feminism Romania.

25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor


Autorităţile din România, iresponsabile faţă de victimele violenţei domestice

Cu prilejul zilei de 25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor –, Centrul FILIA trage un semnal de alarmă asupra modului în care este tratat public şi politic acest fenomen în România.

Ne manifestăm dezacordul total faţă de felul cum este gestionată prevenirea şi combaterea violenţei domestice în România de către autorităţile publice şi criticăm lipsa unei protecţii reale pentru victime. De ani de zile, victimele violenţei domestice din România îşi văd plângerile ignorate de Poliţie şi nu au asigurată siguranţa proprie întrucât adăposturile subvenţionate de stat pot fi numărate pe degete. Mii de femei sunt abuzate şi bătute fără ca autorităţile să se sesizeze în legătură cu „siguranţa cetăţenei”, iar multe ajung chiar să-şi piardă viaţa.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva femeilor, cerem parlamentarilor să introducă această problemă pe agenda publică prin luări de cuvânt în plenul Parlamentului şi să adopte cât mai curând o versiune mai potrivită a legii în vigoare prin care agresorul să aibă restricţie judecătorească de a se apropia de victimă. Cerem totodată reprezentanţilor instituţiilor însărcinate cu siguranţa cetăţenelor şi cetăţenilor, precum şi cu exercitarea actului de justiţie să se implice activ prin impunerea unor măsuri ferme care să prevină şi să combată fenomenul violenţei domestice, al violenţei împotriva femeilor în general. Este impetuos necesară re-înfiinţarea şi întărirea instituţiilor centrale cu atribuţii în domeniu. Şi nu în ultimul rând, cerem mass mediei să publice materiale responsabile despre acest fenomen în România şi despre posibilităţile politice de prevenire şi combatere a acestuia.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva femeilor, Centrul FILIA anunţă desfăşurarea a două acţiuni publice. Azi, 25 noiembrie, începând cu ora 17,00 în staţiile de metrou Unirii 1 şi Unirii 2, membrii şi voluntarii Centrului vor împărţi călătorilor pliante cu informaţii despre fenomenul violenţei împotriva femeilor, purtând tricouri cu mesaje special concepute pentru a atrage atenţia asupra pretextelor pe care victimele violenţei le invocă pentru a ascunde urmele bătăilor primite în familie.

Sâmbătă, 27 noiembrie, începând cu ora 11, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Centrul FILIA va organiza un workshop adresat studenţilor pentru a-i informa şi sensibiliza, pentru a promova un grad de toleranţă zero faţă de fenomenul violenţei împotriva femeilor.

Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA



.

_____________


CITEŞTE şi scrisoarea deschisă trimisă autorităţilor

vineri, 19 noiembrie 2010

Guvernul vrea reducerea concediului parental la 1 an

Se zvoneşte că Guvernul vrea să reducă perioada concediului de creştere a copilului de la 2 la 1 an, conform unui nou Cod de Asistenţă Socială elaborat de Ministerul Muncii. Totodată are de gând să mărească cuantumului indemnizaţiei minime de la 600 la 750 de lei pe lună. Cei care au venituri mai mari de 750 de lei pe lună vor primi 85% din media veniturilor dinainte de naşterea copilului (în prezent indemnizaţie se redusese cu 15%, de la 1 iunie).

Din păcate n-a spus nimeni nimic despre ce-o să se întâmple cu îngrijirea copilului după ce trece această perioadă de 1 an. Deja există o problemă în România cu îngrijirea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani, oficial la grădiniţă admiterea făcându-se de la 3 ani. Problema se va adânci dacă mama sau tatăl va fi obligat să se întoarcă la muncă când cel mic împlineşte 1 an. Cu cine să-l lase dacă nu-s bani de bonă? Creşele sunt câteva, de le numeri pe degete, iar condiţiile mizerabile (şi totuşi cererile sunt mereu mult peste numărul de locuri oferite). Am auzit de unii care îşi lăsau copii prin vecini. Însă cel mai probabil apelează la rude, mai ales bunici. Să ne trăiască bunicile!

Măsura de reducere a concediului parental este una bună dacă privim din alt unghi. Doi ani de stat acasă pentru femei înseamnă multe. Înseamnă o absenţă de pe piaţa muncii care nu e în avantajul carierei şi a experienţei lor profesionale. Înseamnă asumarea unui rol în familie care se traduce în a fi principalele sau singurele responsabile cu muncile casnice. Această perioadă lungă de timp contribuie din plin la menţinerea unor inegalităţi de gen în familie, pe piaţa muncii şi în societate, în general: 1) În familie, a sta acasă full time o perioadă de 2 ani face ca femeile să asume toate treburile casnice (gătit, spălat, curăţenie), nu doar treburile de creştere a copilului, iar după ce a trecut atâta timp cu greu se mai poate reveni la un parteneriat între soţi. 2) La locul de muncă, absenţa femeii timp de 2, 4 sau 6 ani, depinde câţi copii creşte, afectează negativ cariera şi experienţa ei profesională. Acesta e motivul pentru care multe mame refuză să stea acasă toată perioada celor 2, 4 sau 6 ani chiar dacă au acest drept. În plus, întrucât angajatorii sunt obligaţi prin lege să păstreze locul de muncă al femeii aflate în concediul de creştere a copilului, se creează premizele unei discriminări la angajare (angajatori care se feresc să angajeze femei tinere care îşi doresc copii). 3) În societate, prin încurajarea femeilor să stea acasă cu copii în loc să muncească remunerat, efectul este de a menţine asocierile femeie-spaţiu privat, bărbat – spaţiu public.

Exista şi o altă soluţie fără a reduce perioada concediului de 2 ani, dar era de văzut dacă se poate aplica în România: împărţirea temporală a concediului între mamă şi tată (mama prima jumătate, tatăl a doua jumătate a concediului). Pentru asta e nevoie să investeşti nişte bani şi în educarea populaţiei, mai ales a celei masculine.

Acum, revenind la măsura anunţată, Guvernul ar trebui ca din banii economisiţi prin reducerea concediului parental să investească în servicii alternative de îngrijire a copiilor de 1-3 ani: creşe publice, subvenţii pentru creşe private, încurajarea companiilor să-şi creeze creşe sau să adopte programe de muncă flexibile pentru angajaţii cu copii mici, servicii de babysitting subvenţionate sau chiar publice (ca în Franţa), etc. Corect ar fi ca măsura să se adopte nu acum, nici de la 1 ianuarie, ci peste câţiva ani când aceste servicii vor fi disponibile. Dacă ar avea un minim de responsabilitate, Guvernul ar trebui să se gândească la faptul că femeile gravide şi partenerii lor de viaţă, precum şi părinţii care îngrijesc acum copii nou născuţi şi-au făcut nişte planuri de viaţă bazându-se pe normele legale în vigoare. Cel mult măsura ar trebui să se adopte numai pentru copii care se vor naşte peste 9 luni de la intrarea ei în vigoare.

luni, 15 noiembrie 2010

Victorie la CNCD împotriva prof. univ. Tudorel Butoi

Mai ţineţi minte cazul „Tudorel Butoi”? Se întâmpla în luna februarie a acestui an. La Iaşi un individ ataca femei pe stradă înţepându-le cu un briceag. În timpul unei emisiuni pe Realitatea tv în care se dezbătea acest subiect a fost sunat prof. univ. Tudorel Butoi, de profesie expert criminalist. Domnul expert criminalist a dat în direct nişte declaraţii care ne-au provocat multora indignare şi stupoare. A spus că femeile agresate pe stradă, în parcuri şi ascensoare, cea mai mare parte a lor, sunt femei care au un comportament de leliţă balcanică, caracteristic piţipoancelor; femeile trebuie să fie prudente, nu să bată parcurile „ca exploratorii în miez de noapte” şi să se prezinte după aia la poliţie c-au fost violate.

Pentru cine nu-şi aminteşte, iată secvenţa cu declaraţiile de atunci ale domnului Butoi:


Scriam la vremea aceea că „prin asemenea declaraţii, domnul Butoi le-a acordat violatorilor circumstanţe atenuante (ei fiind, nu-i aşa, „provocaţi” de ce le mai multe ori), iar pe victime le-a jignit şi pe deasupra le-a atribuit o parte din vinovăţie pentru agresiunile suferite (comportament provocator, libertin), ca şi cum ar putea ceva legitima vreodată un viol sau o agresiune de orice natură”.

La vremea respectivă mai multe ONG-uri au depus o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) considerând că afirmaţiile expertului aduc atingere demnităţii femeilor, atât prin cuvintele folosite pentru descrierea victimelor, cât şi prin inducerea ideii că violenţa asupra femeilor poate fi justificată printr-un anumit comportament al victimelor (culpabilizarea victimelor). Printre cele 30 de ONG-uri semnatare ale plângerii s-au numărat: Centrul Filia, ECPI, Agenţia de Monitorizare a Presei, Artemis, CPE, Fundaţia Sensiblu şi multe altele (lista completă o puteţi vedea mai jos în textul Hotărârii CNCD).

Şi tot atunci s-a creat un grup pe Facebook de susţinere a plângerii la CNCD. S-au înscris în el peste 2.000 de persoane, printre care personalităţi precum Anca Boagiu (PD-L), Dan Mihalache (PNL), Gabriela Creţu (PSD), Ileana Savu (PSD), Zoe Petre, Sandra Pralong, Mihaela Miroiu, Vasile Ernu, Liliana Popescu, Otilia Dragomir, Theodora Eliza Văcărescu, Michael Shafir, Adrian Hatoş, Alexandra Olivotto, Mirel Palada.

În şedinţa din data de 20 octombrie CNCD ne-a dat oficial dreptate: declaraţiile expertului criminalist Tudorel Butoi au caracter discriminatoriu.

CNCD consideră că declaraţiile expertului criminalist „ ... trec dincolo de ceea ce ar fi necesar pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor, transferând responsabilitatea victimelor. [...] efectul stereotipului promovat de reclamat este crearea unei temeri pentru femei de a recunoaşte un viol sau alte agresiuni fizice, ceea ce duce la nepedepsirea vinovaţilor, dar şi la crearea sentimentului de dezvinovăţire, mai mult, de impunitate pentru persoanele violente. Acest efect nu ajută prevenţia, ci persoanele care comit violenţe. Nu ajută nici victimele agresiunilor, ci îngreunează situaţia lor, prin modul în care sunt percepute în societate...”

Studiile in domeniu arată că femeile, în general, nu depun plângeri la organele de cercetare penală dacă devin victimele violenţelor, iar intervenţia criminalistului întăreşte această atitudine.

Link: Hotărârea CNCD

vineri, 12 noiembrie 2010

Bărbaţii din PSD şi scandalul fotomodelelor

Liderii PSD Victor Ponta şi Adrian Năstase au sărit în apărarea lui Robert Negoiţă şi a lui Nicu Bănicioiu în scandalul sexual în care aceştia din urmă sunt implicaţi.
Victor Ponta a calificat totul ca fiind "o porcărie şi o diversiune". Azi a lăsat de înţeles că dosarul e o replică la atacurile lor asupra Robertei Anastase. "Pentru că noi am atacat-o pe Roberta, ei l-au atacat pe Robert. Noi am zis de Miss Parlament, ei de Miss TSD", a afirmat liderul PSD.
Năstase a insinuat la modul ironic că, pentru a scăpa de acuzaţii, Negoiţă ar trebui s-o ia de nevastă pe una din minorele cu care a întreţinut relaţii sexuale. Păi, domnule Năstase, aşa şi pe vremuri un violator scăpa de închisoare dacă se căsătorea cu victima. Credeam că am depăşit acele vremuri când prin căsătorie se puteau anula abuzurile asupra unei femei. Şi minore pe deasupra!
Niciunul din bărbaţii din conducerea PSD, nici Ponta, nici Năstase, nici altcineva, n-a luat distanţă faţă de cei implicaţi în scandal şi niciunul nu s-a situat de partea victimelor, victime care în unele cazuri sunt membre sau simpatizante ale partidului, una fiind „recompensată” cu titlul de Miss TSD. De ce ar face-o? Unii comentatori insistă că ce au făcut Negoiţă şi Bănicioiu nu e ilegal. A cumpăra servicii sexuale în România nu este o infracţiune. Infracţiune este să vinzi astfel de servicii. Parlamentul României, populat în cea mai mare parte de bărbaţi, a făcut nişte legi în această ţară din care reiese că deşi prostituţia este o infracţiune, infractor e considerată numai prostituata, clientul nu. Oare putem nutri speranţa că se va modifica vreodată legea astfel încât clientul să fie şi el sancţionat măcar cu amendă, ţinând cont că banii lui fac posibilă existenţa prostituţiei? Având un for legislativ în care bărbaţii sunt peste 90% din totalul parlamentarilor, avem slabe şanse.
N-o fi ilegal să cumperi sex în România, aşa o fi domnilor, că doar voi aţi conceput şi votat legea asta cândva, dar o fi moral? Pe deasupra, PSD e un partid de stânga care în teorie ar trebui să se situeze de partea celor vulnerabili, săraci, cu puţine oportunităţi în viaţă, adică aşa cum sunt acele fete de ale căror situaţii au profitat proxeneţii şi amicii lor peşedişti. Mă întreb ce credibilitate vor liderii PSD să mai aibă când ne vor ţine discursuri despre demnitatea umană sau egalitatea de şanse, dacă acum vor alege să fie de partea unora care au cumpărat cu banii lor corpurile unor fete nevoiaşe pentru a-şi satisface poftele sexuale? Ce mesaj le transmite PSD fetelor şi femeilor din România acum când iese la iveală felul cum au fost tratate unele membre şi simpatizante mai tinere ale partidului, ademenite cu premii şi bogăţii ca să-şi vândă trupurile prin bordeluri de lux din Viena? Să te tot înscrii în PSD în aceste zile dacă eşti femeie tânără! Prietenii şi familia ar avea motive solide să-şi pună nişte întrebări despre tine.
Ţinând cont de toate astea, bărbaţii din fruntea PSD ar face mai bine să ia aminte la ce spune colega lor Corina Creţu şi să transmită un cu totul alt tip de mesaj vis-a-vis de acest scandal. Pe blogul ei, europarlamentara Corina Creţu a scris (şi o felicit pentru poziţia ei):
„Nu mi-a căzut prea bine să aflu că oameni de stânga, membri ai partidului nostru, au avut ceva în comun cu acest scandal, ca şi despre cum au fost recrutate şi tratate tinerele care au participat la unele acţiuni ale partidului nostru. Astfel de atitudini pot compromite eforturile noastre de a promova politici în favoarea femeilor, de a combate discriminarea de gen, de a face din egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei o realitate. Datorăm scuze celor contrariaţi şi dezgustaţi de modul in care au fost prezentați unii membri ai PSD în acest scandal. Oamenii judecă în principal moralitatea actelor noastre, chiar şi atunci când nu este vorba de încălcări ale legii” (sursa – blogul Corinei Creţu).

marți, 9 noiembrie 2010

„Crimă pasională”, „violenţă domestică” sau „violenţă de gen”?

Agresiunile asupra femeilor din România nu primesc nici atenţia şi nici tratamentul cuvenit în mass media. Ba mai mult, am descoperit azi că există jurnalişti care folosesc o expresie considerată demodată şi total nepotrivită în Occident, cea de „crimă pasională”, pentru a se referi la asasinatele comise prin violenţă machistă de bărbaţii care consideră că femeile le aparţin, că sunt proprietatea lor şi nu-i pot părăsi sub nici un motiv.
.
Două ştiri publicate azi în „Adevărul” vorbesc despre „crime pasionale”. Prima se referă la o crimă care s-a petrecut la Braşov, într-un autobuz, unde o femeie a fost înjunghiată în gât, prin mai multe lovituri de cuţit, de către soţul pe care îl părăsise cu trei săptămâni în urmă.
Cea de-a doua „crimă pasională” relatată azi a avut loc la Constanţa, într-un cuplu de adventişti, zice Adevărul, ca şi cum religia ar fi avut vreo relevanţă în acest caz (hmm, în cazul celeilalte crime nu s-a menţionat dacă „crima pasională” a avut loc într-un cuplu de creştini ortodocşi!). Bărbatul adventist şi-a lovit soţia în cap după ce a aflat de intenţiile acesteia de a intenta divorţ. Apoi a suit-o în maşină pe bancheta din spate, a condus maşina până la marginea unei păduri şi i-a dat foc după ce a vărsat un bidon de benzină deasupra. Se pare că nevastă-sa încă mai trăia la momentul incendiului.

Linkuri către articolele din Adevărul:



În ambele ştiri, la fel ca multe altele despre cazuri similare, jurnaliştii se străduie să justifice comportamentul bărbaţilor violenţi. De data asta de vină a fost gelozia, în altele o să găsiţi că de vină pentru că un bărbat şi-a bătut sau omorât nevasta ar fi fost consumul de alcool sau lipsa banilor.

Când unei crime i se ataşează calificativul „pasional”, atenţia se mută de la violenţă la sentimentele de gelozie. Crimei i se găseşte o justificare simplă, individuală şi spontană, care depăşeşte raţionalul, astfel comportamentul agresorului devine mai puţin blamat. Câteodată în astfel de ştiri, pentru ca fapta agresorului să fie şi mai bine justificată, ni se indică indirect şi o posibilă culpă a femeii bătute/asasinate. În cazul crimei de la Braşov jurnaliştii ne informează că aceasta ar fi avut un amant („începuse să umble cu un alt bărbat”), în schimb „uită” să menţioneze că femeia plecase de acasă pentru că nu mai suporta violenţele soţului, informaţie redată de un ziar local.

Ceea ce omit jurnaliştii de la Adevărul şi de la alte gazete este că aceste crime sunt vârful de iceberg al violenţei asupra femeilor, fenomen larg răspândit în societate, în toate mediile. Sunt acte de violenţă comise de bărbaţii care consideră că femeile cu care trăiesc le aparţin lor şi numai lor şi că au drept de viaţă şi de moarte asupra lor, la fel ca asupra copiilor lor (de unde expresia „eu te-am făcut, eu te omor”). Violenţa izbucneşte când femeia face gesturi de a ieşi de sub dominaţia soţului, a fostului soţ, a concubinului sau a iubitului. Nu sunt agresiuni izolate, ci un fenomen social extins şi complex care ar trebui tratat ca atare.
.
În alte cazuri mass-media se referă la aceste acte ca fiind „violenţă domestică”. Totuşi nici această expresie nu e deplin satisfăcătoare (dar e un progres mare faţă de „crima pasională”). Prin violenţă domestică se înţelege violenţa comisă între membrii familiei, nu neapărat violenţa în cuplu. Femeile şi copii sunt majoritatea covârşitoare a victimelor violenţei domestice, însă pot exista şi victime bărbaţi, vârstnici, părinţi, fraţi, veri, etc. Mult mai potrivită ar fi expresia „violenţă de gen” (în engleză „gender based violence” ) sau „violenţă asupra femeilor”, pentru că reflectă faptul că aceste acte se comit din cauza raporturilor inegale de putere dintre femei şi bărbaţi.

Nu e nimic „pasional” sau „sentimental” în aceste crime, aceşti termeni având conotaţii pozitive care scad din gravitatea faptelor. Femeile sunt bătute, umilite, agresate verbal, psihic, economic sau sexual ca expresie a dominaţiei lor de către bărbaţi. Când o femeie nu se supune controlului, nu e obedientă faţă de cel care, conform normelor patriarhale, îi este „cap”, „conducător”, „stăpân”, e pedepsită, ajungându-se, în cazurile extreme, la crimă. Bătaia sau crima reprezintă o demonstraţie extremă de forţă într-un raport de putere inegal.

Pe 25 noiembrie, în fiecare an, se celebrează ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR. Mai sunt câteva zile până la această dată şi sper ca ea să nu treacă neobservată în România. Sunt câteva ONG-uri care pregătesc o serie de acte pentru a marca această zi. O să vă ţin la curent.

luni, 1 noiembrie 2010

Prima preşedintă din istoria Braziliei

Economista Dilma Rousseff, în vârstă de 62 de ani, a fost aleasă duminică preşedinta Braziliei, cu 56 la sută din voturi, faţă de 44 la sută obţinute de rivalul său democrat, Jose Serra, în vârstă de 68 de ani.
Dilma Rousseff a devenit prima femeie preşedinte din acestă a opta economie a lumii.
Detalii aici.
.
Viva o povo brasileiro!