Proiectul legii salarizării unice în sectorul public consacră discriminarea femeilor ca politică de stat

Public integral mai jos protestul public al doamnei profesoare Mihaela Miroiu cu privire la proiectul legii salarizării unice în sectorul public și mă alătur acestui demers. Salarizarea unitară în sectorul public nu trebuie să conducă la perpetuarea dicrepanțelor de salarizare între sectoarele feminizate (educaţie, sănătate), mai prost plătite, şi cele masculinizate (armată, poliţie, SRI, SIE, SPP), unde se primesc salarii mai mari. Nu întâmplător cele mai prost remunerate domenii din sectorul public au fost educaţia şi sănătatea, ele fiind şi cele preponderent ocupate de femei. În schimb, având la rădăcină concepţia patriarhală că bărbatul este capul familiei şi are drept responsabilitate întreţinerea familiei, sectoarele cu angajaţi în principal bărbaţi, de la armată la poliţie şi servicii secrete, au primit întotdeauna mai mulţi bani, indiferent câte crize am avut şi cât de aspre au fost cândva efectele tranziţiei. Dacă există câteva femei angajate în poliţie, armată sau servicii secrete, ele sunt trimise la munca de birou, administrativă, evident mai prost retribuită. Un domeniu în care femeile scăpaseră cât de cât de această discriminare a fost cel al justiţiei, însă prin legea salarizării unice acest domeniu pare a fi cel mai afectat de reduceri salariale. Legea salarizării unice în sectorul public consacră discriminarea femeilor ca politică de stat. Tocmai acest sistem face ca multe femei angajate la Stat să fie dependente financiar de soţii lor iar multe familii monoparentale din România, femei singure cu copii, să fie puternic afectate de sărăcie. Sper din tot sufletul ca demersul doamnei Miroiu să aibă ecou la nivel politic, în special în rândul femeilor parlamentare.

.

.

"Proiectul legii salarizării unice în sectorul public consacră discriminarea femeilor ca politică de stat

Prof. univ. dr. Mihaela Miroiu

Facultatea de Științe Politice, SNSPA

.
.

Ierarhizarea salarială propusă în proiectul Ministerului Finanțelor reflectă lipsa de criterii profesionale, înclinația către stat militar-polițienesc și, categoric, o discriminare evidentă a domeniilor feminizate. Ierarhizarea salarială încalcă atât Constituția României (Art. 16), cât și Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. Aceasta prevede la art 4 al. b) următoarele: prin discriminare indirecta se înțelege situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practica, aparent neutra, ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoanele de alt sex, cu excepția cazului în care aceasta dispoziție, acest criteriu sau aceasta practica este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop sunt corespunzătoare si necesare; de asemenea, la art. 4 al. f se prevede că: prin munca de valoare egala se înțelege activitatea remunerată care, în urma comparării, pe baza acelorasi indicatori si a acelorasi unități de măsura, cu o alta activitate, reflecta folosirea unor cunostințe si deprinderi profesionale similare sau egale si depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual si/sau fizic;
Discriminarea indirectă a femeilor este re-consacrată în calitate de politică de stat în formă și mai gravă decât până acum prin Proiectul legii salarizării unice. Toate creșterile salariale mari vizează domenii în care bărbații reprezintă în jur de 90% dintre angajați: armată (111%), poliție (41%), administrația penitenciarelor (30%). Nu sunt date publice pentru creșterile din celălalt domeniu masculinizat: serviciile secrete. Domeniile feminizate ca forță de muncă au cu totul altă soartă: învățământul preuniversitar și sănătatea (24%), învățământul universitar (5,3%). Magistrați (majoritar femei) vor avea salariile reduse în medie cu 23%). În consecință, acest proiect este neconstituțional.
Solicit următoarelor instituții să se pronunțe public în legătură cu neconstituționalitatea Proiectului legii salarizării: Comisiile pentru Egalitate de Șanse pentru femei și bărbați din Parlamentul României, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului și Președintelui României în calitate de garant al Constituției. "

Viaţa bate teoria

"Mergeam într-una din zile către un seminar la care participam în cadrul unui proiect al Anei. Eram în maşina 133 către Romană. O femeie în jur de 60 de ani, volubilă, avea chef de vorbă. Vorbea tare cu vecinul de scaun despre spital, hernie de disc, perioada comunistă şi securişţii ei, fata sa care e mare şi la casa ei. La un moment dat, partenerul de discuţie îi zice:

- Ei, acum că eşti liberă poate te îndrăgosteşti din nou şi ...

- Doamne sfinte, nu vreau să mai iubesc pentru nimic în lume!

-Da' de ce?

-Păi nu mai am chef să muncesc cât am muncit.

Reacţia ei mi s-a părut mai sugestivă decât multe dintre lecturile mele docte despre parteneriatul privat, mai informativă în conotaţiile ei decât puţinele statistici despre munca domestică şi alocarea timpului în familie de fiecare membru al acesteia. Iată ce e genul de fapt. Viaţa bate teoria ... mi-am zis din nou."

(Laura Grünberg /”bioONGrafie", Ed. Polirom, Iaşi, 2008)

Un lucru scandalos: în România protezele mamare nu sunt plătite de Asigurările Sociale

Am citit astăzi un reportaj în Ziarul de Iaşi despre dramele femeilor diagnosticate cu cancer de sân în România. Deşi scris cu un exces de dramatism, într-un stil mai degrabă beletristic decât jurnalistic, reportajul merită citit pentru că scoate la iveală o grămadă de lucruri scandaloase în legătură cu felul cum e privită această boală în România.

E scandalos faptul că în România există atâta lipsă de informare şi pudoare încât multe femei se simt ruşinate să-şi recunoască o boală la sâni şi ajung de multe ori la medic când tumoarea a atins un stadiu avansat. Dar şi mai scandalos e faptul că, odată depăşită boala, Statul român nu acoperă nici măcar costul protezelor mamare externe care ar trebui să ajute femeile să treacă mai uşor peste trauma mastectomiei (extirparea chirurgicală a sânului afectat). În prezent legea consideră că protezele mamare au rol pur estetic. Costul lor este în jur de 400-600 de lei.

În multe ţări femeile beneficiază gratuit chiar şi de intervenţii de reconstituire a sânului, făcute prin chirurgie plastică. Această posibilitate nici măcar nu e suficient cunoscută de femeile bolnave de cancer de sân din România, de aceea multe sunt teribil de înspăimântate la gândul că mutilarea corporală le va afecta toată viaţa şi nu a mai rămas nimic de făcut.

A aminat operatia din aceleasi motive ca toate femeile: frica, rusinea, incapatinarea normala de a nu dizolva feminitatea. "Nu am vrut sa pierd un sin", a continuat femeia, in timp ce isi framinta miinile. "Stiam ca operatia inseamna extirpare, stiam. Am incercat tot felul de terapii alternative care nu au avut nici un rezultat. Trei luni mi-am pus tot felul de intrebari, asa cum fac toate femeile inainte de operatie ./.../

"Eu am refuzat ideea de mutilare, de amputare a sinului. De asta le e frica tuturor femeilor, si, chiar si dupa operatie, ma rugam sa nu fi fost cancer. O luna am trait cu speranta ca a fost ceva benign, rezultatele au aratat insa contrariul. Probele din tesut erau maligne. A inceput chimioterapia, tratamentul de dupa operatie, cel pe care il fac si acum", a povestit femeia. Nu doar privitul in oglinda pe masura ce evolueaza boala, nu doar pierderea unei parti anatomice, a increderii in sine, ci si a relatiilor, de orice fel, toate intervin odata cu diagnosticul cancerului de sin. (fragmente din reportajul din Ziarul de Iasi)

Deci, mă întreb citind aceste mărturii, cum poate Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să considere că rolul protezelor mamare este pur estetic? Cum rămâne cu trauma psihică suferită de cumplita pierdere a unei părţi a corpului? Protezele mamare externe, dar mai ales cele interne, le ajută pe femei să-şi recapete autostima şi să-şi continue cât mai aproape de normal cursul vieţii.